Articles

20 septembrie 2014

3.000 km – Singur pe drum?

Iulia Stefan-Andreescu

flagro

România – pe harta cianurii şi a gazelor de şist

Ultimii câţiva ani au adus in atenţia publică mondială probleme de mediu din ce în ce mai serioase, în contextul periclitării condiţiilor de viaţă. Apariţia de noi proiecte miniere şi de exploatare a resurselor mediului se tranformă astfel în principalul duşman al multor zone geografice trecute pe harta resurselor.

În România ultimilor ani, de departe capul de afiş l-a reprezentat lupta continuă pentru Roşia Montană, prin prisma deja celebrului proiect de exploatare minieră cu cianuri, ce ameninţă existenţa uneia dintre cele mai vechi localităţi româneşti, atestată din anul 131 d.hr. În plus, pe fondul diminuării continue a resurselor energetice convenţionale, atenţia s-a îndreptat şi către gazele de şist, ducând la apariţia a noi şi noi idei de proiecte de exploatare.

Seria protestelor începute cu acţiuni împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană ia amploare o dată cu iminenţa amplasării sondelor pentru gazele de şist, a căror extragere se va face prin procesul de fracturare hidraulică de mare volum – extrem de nociv mediului – în judeţul Vaslui. Acolo, în iarna anului 2013, la Pungeşti, localnicii susţinuţi de protestari veniţi din ţară, cât şi din afara ei, cu toţii militanţi pentru sănătatea mediului, au încercat interzicerea amplasării sondei. Reacţiile nu au întârziat să apară nici de cealaltă parte, din rândul protestatarilor fiind semnalate o serie de abuzuri din partea autorităţilor şi a reprezentanţilor firmei care deţine sonda.

22 de zile în greva foamei la Bucureşti

În luna decembrie a anului trecut, Alexandru Popescu, militant activ pentru Roşia Montană, decide, după ce a luat parte la manifestările de la Pungeşti, să intre în greva foamei în semn de protest împotriva proiectelor de extragere a gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Astfel că la sfârşitul anului 2013, sub atenta supraveghere a forţelor de ordine şi sub permanenta îngrijire a prietenilor lui, unii dintre ei membrii Roşia Montană Ploieşti, Sandu – aşa cum îl alintă apropiaţii – petrece 22 de zile în greva foamei, în plină iarnă, în faţa Teatrului Naţional Bucureşti.

Într-una din cele mai friguroase perioade ale anului, ploieşteanul îşi continuă protestul în această formă deloc la îndemâna oricui, lui alăturându-i-se în greva foamei şi alţi colegi protestatari. Acceptă să iasă din greva foamei numai în momentul în care echipa medicală care îl monitoriza insistă că neîntreruperea lui îi deteriorează prea mult sănătatea.

Despre această perioadă afirma Alexandru Popescu că l-a transformat în mod definitiv, iar despre oamenii pe care i-a avut atunci alături, fie ei cunoscuţi sau oameni de care s-a apropiat prin acest demers, că au un loc special pentru el şi îi vor fi mereu aproape.

Cruciada” pentru mediu

Prima jumătate a anului 2014 îl găseşte pe Alexandru Popescu în Ploieştiul natal, continuând lupta. O nouă decizie a autorităţilor plasează mare parte a judeţului Prahova pe harta prospecţiunilor pentru gazele de şist, punând în pericol mediul şi calitatea vieţii locuitorilor.

Principalele efecte nocive ale fracturării hidraulice sunt generate de intervenţia în sol pe verticală şi apoi pe orizontală, provocând de la cutremure până la alterarea apei potabile, prin eliberarea în pânza de apă freatică a unor substanţe periculoase organismului uman. Tocmai de aceea, organizaţiile ce promovează conservarea mediului şi găsirea de soluţii nedăunătoare pentru soluţionarea problemelor economice au iniţiat o amplă campanie de informare a populaţiei şi a autorităţilor locale competente în luarea deciziilor, atât în Ploieşti, cât şi în localităţile prahovene vizate, campanie condusă de către Alexandru Popescu şi Roşia Montană Ploieşti.

Timp de câteva luni, în fiecare după-amiază, Alexandru a fost prezent în centrul Ploieştului, la „locul de protest”, pentru a strânge semnăturile necesare iniţierii unei petiţii pentru interzicerea exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică în judeţul Prahova. Petiţia a fost înaintată Consiliului Judeţean Prahova în luna iulie.

3000 de km pe jos de la Ploieşti la Bruxelles

În primavăra acestui an, Alexandru Popescu ia decizia ce îi va schimba în mod ireversibil viaţa: hotărăşte să îşi facă lupta cunoscută dincolo de orice graniţe, plecând pe jos de la Ploieşti la Bruxelles, pentru a duce Parlamentului European mesajul „Românii nu vor cianură şi gaze de şist!”. Astfel, plecarea este programată pentru data de 30 august 2014, ziua când îşi serbează onomastica, de Sf. Alexandru. Ţelul său – de a ajunge în Bruxelles pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, pentru a data citire mesajului care vizează o lume întreagă.

După cum a fost planificat, în dimineaţa de 30 august, prieteni şi susţinători ai lui Sandu s-au întâlnit la „locul de protest” din centrul Ploieştiului, aproape de statuia lui Nichita Stănescu, unul dintre cele mai importante simboluri ale oraşului, pentru a-l întâmpina pe cel care le va face auzită vocea în inima Europei. Alexandru a sosit în mijlocul oamenilor care îl aşteptau, echipat cu minimul necesar – cort, sac de dormit şi tricourile imprimate cu mesajul „Românii nu vor cianură şi gaze de şist!” tradus în limba fiecărei ţări pe care o va tranzita – purtând un tricou imprimat cu fotografia unei prietene dragi, care i-a fost alături în greva foamei în iarnă, şi care a decedat de curând, acesta fiind omagiul lui adus unui om drag.

Traseul a fost stabilit după studieri amănunţite ale hărţilor: Ploieşti – Braşov – Cluj – Oradea – Budapesta – Viena – Praga – Berlin – Paris – Bruxelles, totalizând aproximativ 3000 km pe care îi va parcurge în 3 luni, mergând în medie 30 – 35 km zilnic, cu o zi de odihnă pe săptămână.

Anticar şi colecţionar, şi, aşa cum îi place să se autocaracterizeze, „ţăran agricultor”, Alexandru a fost susţinut din prima clipă a publicării intenţiei sale privind această călătorie de cei care s-au regăsit în acţiunile lui, şi care au decis, fără ezitare să-l ajute în a-şi duce drumul la bun sfârşit. Astfel a apărut iniţiativa comună de „cumpărare” a câte unei zile de călătorie, donaţii din care să îşi asigure necesarul pe tot parcursul celor 3 luni.

La data de 15 septembrie Alexandru Popescu a programat părăsirea teritoriului României, punct până în care, în nici o zi nu a fost „singur pe drum”. În fiecare oraş unde a poposit, cunoscuţi sau necunoscuţi care i-au auzit povestea, curioşi să îl vadă, l-au întâmpinat oferindu-i cazare ori o simplă vorbă bună, arătându-i că mesajul şi lupta lui sunt şi ale noastre, ale tuturor românilor.

Importante mesaje de încurajare au sosit şi din partea românilor aflaţi în fiecare din ţările pe care ploieşteanul le va traversa, transmiţându-i că este aşteptat cu braţele deschise de către comunităţile româneşti din diaspora, solidare efortului său.

Prin intermediul paginii de Facebook „Alexandru Popescu – Singur pe drum?” şi a grupului de pe Facebook cu acelaşi nume, Alexandru Popescu îi ţine la curent zilnic pe cei ce îi urmăresc parcursul, cu postări de pe drum, creând astfel un jurnal de călătorie virtual.

Echipa LiveAliveCrew va fi alături de Sandu pe toată durata călătoriei şi îl aşteptăm să ajungă cu bine pe 1 Decembrie la Bruxelles, pentru a sărbători împreună o Zi a Românilor încununată de reuşita celor de azi pentru generaţiile viitoare!

17 septembrie 2014

Alexandru Popescu – egyedül Európában? / Alexandru Popescu – Alone through Europe?

huflag

 Sok emberrel találkozunk naponta – van aki “zöldnek” tűnik, van aki nem. Van akit érdekelnek az olyan történetek melyek olyan emberekről szólnak, akik dacolva a sorssal fel próbálják hívni a figyelmet egy olyan dologra, mely nincs igazán rendjén. Mert ugyebár csak egyszerű ránézésre is megállapítható, hogy valami nincs rendben akkor ha egy törvényt például a Vasului megyei Pungeşti településen, Romániában, erőszakosan alkalmaznak – botokkal és öklökkel.

A 46 éves Alexandru Popescu romániai aktivistaként a tiszta és egészséges környezetért küzd: szívén viseli az erdélyi Verespatak sorsát és odafigyel arra is, hogy mi történik Pungeşti-en. Miután tavaly télen 22 napon keresztül Bukarestben éhségsztrájkolt, augusztus 30-án úgy döntött, hogy útnak indul. Gyalogosan. Ploieşti-ről el egészen Brüsszelig.

Nyáron indult és télen ér céljába. A 3.150 km hosszú út több fontos városon áthalad: Ploieşti – Brassó – Kolozsvár – Nagyvárad – Budapest – Bécs – Prága – Berlin – Párizs – Brüsszel. Abban reménykedik, hogy 2014. november 30-án befejezze vándorlását és december 1-én, Románia Nemzeti Ünnepén egy üzenetet olvasson fel az Európai Parlamentben.

Tiltakozó gyaloglásában állandó útitársa egy nagy hátizsák és egy igen fontos üzenet: ROMÁNIÁNAK NINCS SZÜKSÉGE CIÁNOS KITERMELÉSRE ÉS PALAGÁZRA. És mivel az Európai Unió tagjai vagyunk, Sandu azt kívánja, hogy az EU más polgárai is merjék kimondani vele együtt, hogy EURÓPÁNAK NINCS SZÜKSÉGE CIÁNOS KITERMELÉSRE ÉS PALAGÁZRA!

Sok emberrel találkozik naponta. És mindig van türelme elmondani történetét, azt hogy ő törődik, és hogy az ő útja a mienk is. Mert nem csak a saját gyermekeire és unokáira gondolt akkor mikor útnak indult. Rám is és rád is gondolt. Ébreszteni próbál minket, elmondani, hogy ez a harc a következő generációkért van: nekünk most kötelességünk, hogy az ők jólétük érdekében megóvjuk a környezetet. Miután megmérgezzük a földet és a vizeket nem tehetünk már semmit. Túl késő lesz…

A legfontosabb amit tehetünk az, hogy továbbítjuk üzenetét: értesítjük a sajtót és az embereket egyaránt erről az ellenállásról. A másik lényeges dolog amit tehetünk, hogy segítünk neki. Mindig jól jön egy mosoly, egy baráti ölelés, egy pohár víz, egy meleg étel vagy egy fekvőhely, ahol kicsit megpihenhet.

Egy őszinte jó szó, egy tanács vagy egy egyszerű kézfogás mind fontos. Ne feledjük, az ő tiltakozó ellenállása egyben a mienk is.

 Egy barát

Megj. Az itt leírt információk átvehetők, átalakíthatók, kibővíthetők.

Ha segíteni szeretne, ha megszólította Sandu küzdelme, kérjük írjon nekünk az alábbi e-mail címre: messagetoeu@gmail.com

flaguk

We meet many people during a day – some of them look “green”, some of them do not. Some show interest in the story of the ones fighting against the system and try to bring to the public eye unfair situations. And there’s no need for a special knowledge in order to realise it might be something wrong with the law since we can assist to enforcement’s violence in Pungeşti, Vaslui County (Romania).

The 46-year-old Alexandru Popescu is a Romanian activist who fights for a clean environment: he does this for Roşia Montana, but he is closely following what is happening in Pungeşti. After spending 22 days in hunger-strike in Bucharest last winter, on the 30th of August he decided to make a great journey: so he is walking from Ploieşti to Bruxelles, as a protest against cyanide mining and shale gas exploitation by fracking.

He left in the summer but it will be winter until he’ll reach his destination. The 3.150 km long itinerary will take him through Ploieşti – Braşov – Cluj-Napoca – Oradea – Budapest – Vienna – Prague -Berlin – Paris – Bruxelles. He plans to finish his walking protest on the 30th of November 2014 and on the 1st of December, on Romania`s National Day to read a message to the European Parliament.

During his walk – his forever companions are a large backpack and a simple but really important message: ROMANIANS DO NOT WANT CYANIDE AND SHALE GAS.

He meets many people during a day. And he has the patience and energy to tell his story every time, that he cares, that his journey is not only his – but ours as well, because he did not think only about his children and grand-children when he started walking. He thought about me and you as well. He tries to wake us up, to tell us that this fight is because we have the duty, for the future welfare, to protect the environment. After the earth and water will be poisoned, there will be no point in doing anything. It will be too late…

The most important thing we can do is to share his message. We need to inform the media and the citizens about his protest. The second thing we could do is to support him. He needs a warm smile, a glass of water, a meal or a bed to lie down for a few hours. A kind word, an advice or a simple handshake are equally important. Let’s not forget his protest is ours as well!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s